Se caută soluții pentru recuperarea navei răsturnate

Vaporul care s-a răsturnat în portul Midia cu 14 mii de oi la bord încurcă circulația navală extrem de mult, motiv pentru care autoritățile se grăbesc să-l scoată de acolo.

În plus, se conturează tot mai mult riscul unei alerte biologice severe, pentru că animalele moarte intră în descompunere. Salvatorii plănuiesc să scoată o parte din marfă cât să ușureze vaporul puțin, astfel încât să poată fi remorcat și dus la cel mai apropiat cheu, pentru descărcarea completă și ancheta navală.

În aceste imagini filmate de un marinar se vede cum vaporul încărcat cu 14 mii de oi a plecat de la cheu, înclinat periculos. Două remorchere îl scot cu greu de la dana de încărcare, ca să-l dirijeze spre senalul navigabil, pentru ieșirea din portul Midia, în mare liberă. Nava are în partea de jos animalele, iar în partea cea mai de sus, baloți de câteva tone, cu hrană pentru oi necesară pe toată durata voiajului spre Orientul Mijlociu. Aceasta a fost prima greșeală: se numește încărcare defectuoasă, iar centrul de greutate este mult ridicat. La prima curbă pe care vaporul a luat-o ca să intre pe shenal, s-a înclinat un pic, și nu a mai revenit în poziția dreaptă. Astfel, nava a continuat să se încline până ce s-a răsturnat.

Astăzi de dimineață, scafandrii au verificat corpul navei sub apă să vadă dacă există găuri prin care apa poate pătrunde în magaziile de marfă, însă corpul navei este intact, dar nisipul creeaza o forță de sucțiune și niciun remorcher nu poate să smulgă vaporul din locul lui. Nava trebuie ușurată prin descărcarea unei părți din greutate și abia apoi urmează să intre în acțiune remorcherele de mare putere.

Tot planul de acțiune trebuie pus repede în mișcare pentru că cele 14 mii de animale moarte intră în descompunere. În plus vaporul răsturant îngreunează mult traficul naval în zonă.

Ancheta este coordonată de către Autoritatea Navală Română care decide pas cu pas ce este de făcut. Lucrurile merg mai greu decât era de așteptat, pentru că sunt multe nereguli pe acel vapor, iar ISU Dobrogea a hotărât că nu trimită pe nimeni în ajutor, câtă vreme există un pericol declarat.

Când oile vor fi descărcate, o firmă din Ialomița și una din Tulcea se vor ocupa de transportul lor către incineratoare. Vor fi necesare camioane de mare tonaj pentru cele 700 de tone de animale moarte.

Ieri, la ora 11.51 un apel la 112 a pus autoritățile în alertă după ce, în Portul Midia, la cheul de nord, o navă sub pavilion Insulele Palau  încărcată cu 14.600 de oi, s-a răsturnat. Nava se numește Queen Hind, terminase de încărcat animalele vii și era pe drumul  de ieșire din port spre largul marii. Autoritățile au reușit să salveze aproximativ 40 de oi, cele mai multe însă, au murit strivite de greutatea celor care au venit peste ele, și înecate pentru că toate țarcurile pe punțile de încarcare sunt acum sub apă.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: George Dima