Se amenajează trotuare, acolo unde nu au existat

S-ar părea că, în urma difuzării unui material marca Litoral TV, în care scoteam în evidență faptul că autoritățile locale au ignorat necesitatea înființării unor trotuare în zona hipermarketurilor de la ieșirea din oraș, spre Ovidiu, iată că au apărut  și rezultatele. Reprezentanții Primăriei au luat atitudine și au trimis echipele pentru a rezolva problema cu care se confruntau în special pietonii.

După 2 săptămâni de când Litoral TV a semnalat lipsa trotuarelor în zona comercială aflată la ieșirea din municipiu, spre Ovidiu,  zilele acestea au început lucrările de amenajare a drumurilor destinate celor care merg la cumpărături folosind mijloacele de transport în comun. Altfel spus, dacă până acum, pietonii erau nevoiți să meargă prin iarbă sau pe carosabil, de acum pot merge pe trotuare special amenajate.

Desi lucrarile de asfaltare a strazilor si de amenajare a trotuarelor au inceput de ceva timp , nu s-au terminat nici până in prezent. După ce porțiunea de stradă ce leagă orașul de stațiunea Mamaia a fost reabilitată, iată că a venit și rândul trotuarelor pe care pietonii resemnați  „Trăim în România…” treceau, își rupeau încălțările și mergeau mai departe.

O problemă în această zonă este și iarba cresucă în exces, care pe alocuri depășește 1 metru. Să sperăm că după terminarea lucrărilor de asfaltare, cineva se va ocupa și de acest lucru.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea