Scumpirea alimentelor pare inevitabilă în această toamnă

Seceta prelungită, cursul valutar, dar şi producţia slabă la nivel mondial sunt principalele cauze ale creşterii preţurilor alimentelor. Predicţiile vin chiar din partea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Producţiile slabe la cereale din Statele Unite şi din zona Mării Negre au făcut ca preţurile acestora să crească deja simţitor. Iar grâul a fost doar prima cereală care s-a scumpit puternic.

La evoluţiile negative de pe plan internaţional se mai adaugă şi problemele grave din interiorul ţării.

Problema mai gravă este că la noi o parte din preţuri au crescut deja, iar scumpirile par deloc să se oprească.

Pe lângă agricultură, creşterea preţurilor va fi influenţată şi de cursul de schimb, dar şi de eliminarea preţurilor reglementate la gaze naturale şi energie electrică.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu