Școli fără aviz sanitar de funcționare

Cu mai puțin de zece zile înainte de începerea școlii, 38 de unități de învățământ din județul Constanța nu au încă autorizația sanitară de funcționare. 22 dintre ele nici nu o vor obține în lipsa apei curente și a canalizării.

Situație alarmantă la nivelul județului Constanța. Cu zece zile până la începerea școlii, 38 de școli nu au obținut autorizația sanitară de funcționare. Dintre ele, 22 nici nu au deținut niciodată o astfel de autorizație, în lipsa apei potabile și a canalizării.

Printre localitățile care nu dețin apă curentă și canalizare se numără Dobromir cu satele adiacente, comunele Făurei, Fântăna Mare și satul Canlia care aparține de comuna Lipnița. O situație alarmantă este și în cazul școlii din Viile, acolo unde tavanul dintr-o clasă pur și simplu s-a prăbușit. Reparații încă nu s-au făcut, însă elevii vor fi nevoiți să revină în școala care este aproape o ruină.

Din totalul celor 38 de instituții fără aviz sanitar de funcționare, 16 au depus documentația necesară pentru obținere. În unitățile respective au avut loc diverse lucrări de întreținere, iar recepția lor nu a fost încă realizată.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea