Şcoala de vară cu profesori din America

Activităţile care au loc în cadrul acestui proiect sunt diversificate. Proiectul face parte dintr-o asociaţie nonprofit şi nonguvernamentală, iar jocurile care au loc pe parcursul unei zile ajută la dezvoltarea micuţilor, la descoperirea aptitudinilor, intereselor şi pasiunilor pe care le au. Lucrurile inedite cu care intră în contact copiii în acest proiect îi ajută atât în viaţa de zi cu zi cât şi la şcoală. Situaţia alarmantă este că  mulţi dintre ei nu au posibilităţile materiale necesare pentru a merge la şcoală şi astfel şi Medgidia se confruntă cu fenomenul abandonului din cauza sărăciei. La sfârşitul programului de joacă, copiii primesc şi un sendviş, apă şi ca desert îngheţată.

Copiii care participă la acest proiect au un program bine stabilit. Vin în fiecare zi  de la ora 9.00 până la ora 11.00 la cei care găzduiesc întreg programul şi tot aici, pe strada Poligonul Viilor 59 primesc şi rechizite gratuite. Nu există o limită de vârstă şi pot veni toţi copiii care îşi doresc să înveţe lucruri noi într-un mod distractiv. De obicei elevii care iau parte la acest program, provin din familii dezorganizate sau din familile care nu îşi pot permit să îi trimită la şcoală din cauza lipsurilor. Sprijinul oferit de fundaţia Pro-Deo este mai mult decât bine venit pentru aceştia.

Copiii prezenţi sunt în număr de 37 şi sunt împărţiţi în trei grupe. Prin rotaţie trec prin  toate cele 3 activităţi: jocuri, creatie şi lecţii. Lecţiile sunt de diferite feluri, în funcţie de profesorul coordonator. Pot lucra la matematică la română, religie, geografie şi nici una dintre materii nu este neglijată. Cu fiecare zi, copiii care fac parte din acest proiect îşi îmbogăţesc cunoştinţele şi repertoriul de jocuri şi cîntece.

Reporter: Raisa Platon ; Imagine: Valentin Cerbanescu