Școală cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții la o școală din județul Iași. Focul a cuprins o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi. Unitatea de învățământ se afla în renovare, iar recepţia lucrărilor era programată pentru finalul acestei luni.

Un incendiu a izbucnit seara trecută la şcoala din Lunca Cetăţuii din comuna Ciurea. Alerta la numărul de urgență 112 s-a dat în jurul orei 23 și 30 de minute de către un localnic, care a observat cum acoperișul școlii a fost cuprins de flăcări.

Focul a cuprins o suprafață de peste 1000 de metri pătrați. Oamenii s-au mobilizat şi au reușit să salveze calculatoare, documente, cărți și obiecte de mobilier.

Scoala în care învaţau 600 de elevi a intrat în reabilitare cu fonduri de la Guvern vara trecută. Lucrările, în valoare de peste 300 de mii de lei, urmau să se încheie la finalul lunii februarie.

Clădirea nu avea autorizaţie ISU, susţine primarul, care spune că ar fi urmat să o obţină după terminarea lucrărilor.

Redactor: Alexandra Panait