Scene de groază s-au petrecut pe o stradă din Craiova!

O copilă de 11 ani a fost lovită cu pumnii și picioarele de un jandarm. Minora a ajuns plină de vânătai la Spitalul de Urgență din Craiova. Pentru fapta sa, agresorul a fost amendat cu 500 de lei. Fata a vrut sa-i spele parbrizul subofițerului și pentru că a fost refuzată, a lovit cu mâna autoturismul jandarmului. Înfuriat, bărbatul s-a dat jos din mașină și a luat-o la bataie. Norocul fetei a fost un șofer, care a salvat-o cu greu din mâinile jandarmului.

Mama minorei a fost în stare de șoc când a văzut scenele de violență. Vecinii copilei sunt revoltați de gestul bărbatului. Fata a ajuns plină de vânatai la Spitalul de Urgență din Craiova, unde medicii i-au făcut analize pentru a vedea cât de grava e starea sa de sănătate. Cazul este cercetat și de poliție. Jandarmul agresiv are 39 de ani și este subofițer în cadrul Inspectoratului Județean Dolj. Bărbatul se afla în timpul liber, dar superiorii săi au anunțat că vor declanșa și ei o anchetă.

Redactor: Doina Sirbu