Scena casei de cultură I.D. Chirescu din Cernavodă a răsunat astăzi pe ritmuri țigănești

În cadrul festivalului de teatru pentru copii și tineret Pinnochio, care se desfășoară în această perioadă în Cernavodă, zeci de elevi au urcat pe scena casei de cultură ID Chirescu pentru a interpreta diferite roluri. Duminică, a venit rândul prichindeilor de la gradinița Voinicelul, care au pus în scenă piesa de teatru Șatra.

Cei mici au reușit să-și intre imediat în roluri.

Parinții au fost încântați de prestația celor mici și au apreciat și efortul depus de cadrele didactice pentru ca spectacolul de teatru să iasă atât de bine.

Festivalul de teatru pentru copii și tineret Pinochio, aflat deja la cea de-a VII-a ediție, se organizează anual la Cernavodă în preajma zilei de 1 iunie.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca