Scandalul diplomelor de doctor continuă

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a cerut Inspecţiei Muncii să verifice toţi angajaţii Administraţiei Prezidenţiale, inclusiv pe Daniel Funeriu. Liviu Pop afirmă că fostul şef de la educaţie nu şi-a echivalat în România diplomele obţinute în străinătate. În această chestiune s-a implicat și preşedintele Traian Băsescu, care a declarat că aşteaptă cu interes vizita inspectorilor.

În replică, şeful statului i-a transmis ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, că aşteaptă inspecţia muncii. În plus, Traian Băsescu i-ar fi atras atenţia Marianei Câmpeanu că nu cunoaşte legea în ceea ce priveşte angajarea consilierilor. Daniel Funeriu, care ocupă acum această funcție, adică de consilier, a fost acuzat de ministrul Pop, dar şi de premierul Victor Ponta, că ar fi pus la cale publicarea unor articole în presa străină în care actualul prim-ministru a fost acuzat de plagiat. Referitor la asta, Daniel Funeriu a spus că totul este o aberație. În altă ordine de idei, șeful statului a venit cu o propunere pentru adversarii său politici.

Propunerea lui Traian Băsescu a fost făcută cu ocazia ceremoniei de învestire a noului ministru al Culturii, Puiu Haşotti.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu