Scandal între primar şi consilierii din Mangalia

O solicitare a trei aleşi locali, reuniţi într-o comisie aprobată de Consiliul Local Mangalia, a dus la un adevărat scandal în sânul primăriei. Cu câteva zeci de minute înainte de ora la care a fost convocată o şedinţă de îndată, în sediul instituţiei publice a avut o altercaţie între cei trei consilieri locali, ce fac parte din comisia desemnată să verifice contractele juridice ale Primăriei, ADPP-ului şi Goldterm-ului şi primarul Cristian Radu. Aflat în biroul său, primarul a fost deranjat de cei trei aleşi, care au filmat întreg incidentul cu telefonul mobil.

Ulterior, edilul a aruncat o serie de acuze în spaţiul public, afirmând că este vorba despre o acţiune în forţă a unor oameni care, aflaţi, probabil, în stare de ebrietate, au proliferat ameninţări de tip mafiot.

Mai mult, edilul local spune că, prin atitudinea lor, consilierii nu dovedesc decât că sunt legaţi de interesele proprii, pentru care fac orice, cu riscul de a bloca, în cele din urmă, orașul.

În replică, unul dintre cei vizaţi de avalanşa de acuze venite din partea edilului șef, consilierul Paul Foleanu, afirmă că membrii comisiei au avut, prin hotărâre de consiliu, mandat să verifice contractele juridice ale primăriei, dar că au întâmpinat o opoziţie categorică din partea primarului.

Atitudinea primarului vizavi de cei trei membri ai comisiei, spune consilierul local, ar veni din faptul că acesta ar avea ceva de ascuns, mai ales că, afirmă Paul Foleanu, este vorba de o sumă destul de substanţială dată pe contractele juridice.

Indiferent cine ar avea dreptate, un lucru este clar: alegerile locale bat la ușă, iar protagoniștii săi încearcă, prin orice mijloace, să fure startul, fiind mai puțin preocupați de adevăratele probleme ale orașului din sudul litoralului.

Redactor: Mihaela Marin