Sărbători mai frumoase pentru copiii defavorizați

Şi în acest an, peste 250.000 de copii din toată România vor primi daruri frumos împachetate, în cadrul celei de a XVI-a ediţii a Proiectului Operation Christmas Child. Coordonator pe zona de sud-est a României, pastorul Dorel Toma, ne-a dezvăluit etapele prin care trebuie să treacă o cutiuţă încărcată de cadouri pentru cei mai defavorizaţi dintre copiii lumii, dar şi faptul că, numai în zona Constanţei, peste 70 de entităţi – ONG-uri, biserici etc – se vor implica în distribuirea pachetelor de Crăciun.

Cea de a XVI-a ediţie a Operation Christmas Child a demarat zilele acestea, la Mangalia. Primul din cele nouă tiruri cu daruri pentru copiii defavorizaţi este descărcat de voluntari, iar cutiile sunt sortate în funcţie de vârstă. 12.000 de daruri vor porni către micuţii din judeţul Constanţa.

Darurile provin din Germania şi Marea Britanie, iar beneficiarii sunt copiii din familii cu posibilităţi materiale reduse.

În România, anul acesta, vor fi împărţite circa 260.000 de daruri.

Ţările vizate de iniţiatorii acestui proiect sunt, în special, cele din estul Europei, dar şi din zone defavorizate ale Asiei şi Africii. Darurile sunt introduse în cutii de pantofi, sortate în centre speciale, de dimensiuni impresionante, împachetate şi expediate:

Unul dintre voluntarii fideli ai acestui proiect ne-a spus că ajută la distribuirea cutiilor cu cadouri din dragoste faţă de copiii.

Inițiativa acestei acțiuni umanitare aparține unui cult religios, iar în România este pentru al 16-lea an în care copiii aflați în dificultate vor primi cadouri de Crăciun.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin