Sărbătoarea dulciurilor turcești

Cea mai dulce sărbătoare a etniei turce începe după 29 de zile de post. În cele trei zile de sărbătoare ale Ramazanului, tinerii își vizitează rudele și toată familia se strânge în jurul mesei.

 

Sărbătoarea dulciurilor, așa cum mai este cunoscut Ramazan Bayramul, este una dintre cele mai importante sărbători ale etniei turce de pretutindeni. Cu 29 de zile inainte de această sărbătoare, toți turcii țin post, iar credincioșii caută pace, echilibru și bună înțelegere cu toți oamenii, indiferent de religie.

­În timpul postului este tradițională cina de iftar care încheie postul diurn. Această masă se servește în familie, cu prietenii sau cu persoane din familii modeste. Cei mai înstăriți fac pachete pe care le împart celor mai săraci și oamenilor în vârstă. Ramazan Bayramul ține trei zile și începe pe data de 5 iulie.

De acest bayram, femeile pregătesc, pe lângă celelalte mâncăruri tradiționale turcești, baclavale, sarailii și multe alte dulciuri.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Narcis Verdes