Săptămâna Europeană a Sportului, un succes

Aproximativ 4000 de constănțeni au participat anul acesta la cea  de-a II- a ediție a Săptămânii Europeane a Sportului. Evenimentul este sărbătorit simultan în 23 de ţări din Europa şi are ca scop promovarea mişcării, prin practicarea exerciţiului fizic în toate formele lui, sub sloganul „BEActive”.

Săptămâna europeană a sportului, s-a încheiat cum nici nu se putea mai bine. Din rapoartele organizatorilor, la bilanț s-a putut constata o creștere semnificativă în ce privește numărul acțiunilor și persoanelor atrase către mișcare fizică și sport.

La nivelul județului, a fost înregistrat un număr de aproximativ 4000 de participanți.

Evenimentul a mobilizat peste 20 de unități școlare din mediul urban și 4 din cel rural.

Săptămâna Europeană a sportului este sărbătorită simultan în 23 de ţări din Europa şi are ca scop promovarea mişcării, prin practicarea exerciţiului fizic în toate formele lui, sub sloganul „BEActive”. Programul a fost co-finanţat prin Erasmus+ al Uniunii Europene și Ministerul Tineretului și Sportului. La Constanța, evenimentul a fost organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret în parteneriat cu Federaţia Română Sportul pentru Toţi, Primăria Municipiului Constanța, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Județeană Sportul Pentru Toți.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea