Şanse minime pentru prematurii născuţi la Constanţa

Situație strigătoare la cer în cea mai mare unitate sanitară de la malul mării. Zeci de nou născuți prematur sau cu malformații sunt înghesuiți în incubatoare, iar în lipsa unui număr suficient astfel de aparate medicale, bebelușii mor cu zile în maternitate. Nu se întâmplă asta doar la Constanța. La nivel național  România deține primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea infantilă.

În fiecare an peste 2000 de nou născuți sfârșesc sub privirile neputincioase ale părinților dar și ale medicilor, arată un studiu sfâșietor documentat de organizația „Save the Children” . Situaţiile critice descrise în analiză se regăsesc, din păcate, în majoritatea maternităților de la noi, iar Constanţa nu face excepție. Medicii de aici sunt nevoiţi să trimită către Bucureşti cele mai multe dintre cazurile grave. Pe secţia de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă 15% din totalul nou-născuţilor este reprezentat tocmai de aceşti micuţi născuți înainte de termen. În plus, potrivit managerilor unității sanitare, la malul mării există 25 de incubatoare funcționale, însă numai 13 pot fi folosite și asta din cauza lipsei spațiului, dar și a  asistentelor medicale. În plus, de la începutul anului şi până la acest moment, în spital din Constanța s-au născut în jur de 170 de copilaşi, dintre care mulţi cu probleme de sănătate foarte grave, precum infecţii materno-fetale sau malformaţii. Numai în această lună s-au înregistrat 6 astfel de cazuri. Copilașii suferind de malformații de cord, malformații renale sau digestive. Potrivit Centrului Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, din 1000 de copii care se nasc, 10 nu supraviețuiesc.

Redactor: Oana Jărloianu