Sancțiunile contra Rusiei, o sabie cu două tăișuri

Proliferarea sancțiunilor Washingtonului la adresa Rusiei au provocat o ploaie de amenințări din partea Kremlinului. Furtuna represaliilor Moscovei este un avertisment adresat tuturor statelor care au aprobat măsurile Administrației de la Casa Albă.

Numărul tot mai mare de măsuri restrictive impuse Rusiei de către Washington și aprobate de o serie de state au iscat furia Moscovei. Catalogate de Kremlin drept o ”sabie cu două tăișuri”, aceste restricții au primit replica rusă, Moscova promițând, la rândul ei, contrasancțiuni. Rusia nu se grăbește să le anunțe, asigurând că demersurile așteptate nu vor prejudicia economia națională sau populația țării, ci vor avea consecințe negative pentru Washington și țările care sprijină sancțiunile americane.

Măsurile preconizate, până în prezent, de factorii decizionali ruși împotriva acestor adversari interzic sau limitează importul de produse agricole, materii prime, alimente, medicamente. Astfel de propuneri au mai vizat domeniul energiei nucleare, industria aeronautică și construcția de motoare pentru rachete.

Contrasancțiunile Kremlinului vor fi enunțate până la încheierea sesiunii de primăvară a Legislativului rus, stabilită pentru luna iulie.

Administrația de la Casa Albă nu intenționează, pentru moment, să aplice noi măsuri restrictive Rusiei.

Redactor: Mihaela Țânțaru