Sancțiuni pentru lipsa bonurilor fiscale la Medgidia

Conducerea și doi angajați ai Sălii de Sport din Medgidia au fost sancționați pentru că nu eliberau bon fiscal. Ancheta a confirmat faptul că au existat abateri în cazul acestora, însă măsurile dispuse nu sunt destul de severe, spun unii reprezentanți ai administrației locale.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=2X79qEa7Ons[/youtube]

În urma sesizării făcute de consilierul local Sorin Radu, precum că în cele două săli de sport ale orașului nu se eliberează bonuri fiscale, primăria a dispus o comisie de anchetă pentru a constata oficial neregulile. Rezultatele au confirmat abaterile disciplinare, iar conducerea unităților, precum și două angajate, au fost sancționați cu reținerea unui procent de 10 la sută din salariu, pe o perioadă de trei luni.

Consilierul local care a sesizat aceste abateri se declară dezamăgit de rezultatul anchetei.

Nici viceprimarul municipiului Medgidia nu este încântat de modalitatea în care s-a desfășurat ancheta. Luminița Vlădescu este de părere că se impuneau sancțiuni mai dure.

Potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală, lei în cazul unităților care nu emit bon fiscal se dispune suspendarea activității și sigilarea spațiului sau amenzi cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei.

Redactor: AnaMaria Stoica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *