Sancțiuni pentru gropile de gunoi

România a fost găsită vinovată de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene de faptul că nu a închis 68 de gropi de gunoi ilegale. Este pentru a doua oară când țara noastră nu a pus în aplicare legislația Uniunii Europene. Din această cauză, România este obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Decizia justiției Uniunii Europene vine după ce în mai 2017, țara noastră a fost dată în judecată de Comisia Europeană pentru faptul că a încălcat o directivă UE privind mediu prin neînchiderea celor 68 de gropi de gunoi.

„Prin faptul că nu s‑a conformat, referitor la cele 68 de depozite de deșeuri în cauză, obligației de a lua toate măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera (g) și cu articolul 13 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri, acele depozite de deșeuri care, în conformitate cu articolul 8 din directiva menționată, nu au primit autorizația care să le permită să funcționeze în continuare, România nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 14 litera (b) din Directiva 1999/31 coroborat cu articolul 13 din aceasta”, se arată în hotărârea luată joi de de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Din fericire, în această etapă a procedurii, România nu va primi sancțiuni financiare. Autoritățile de la Bucurști trebuie să ia măsuri conform hotărârii CJUE.  Dacă acest lucru nu se va întâmpla Comisia Europeană poate retrimite cazul la Curtea de Justiție, iar Executivul European poate propune instanței sancțiuni financiare țării noastre. România se află pentru a doua oară în această situație. În iulie 2016, CJUE a stabilit că țara noastră se face vinovată în cazul Moldomin, atunci când autoritățile  nu au luat măsurile necesare pentru ecologizarea iazului de decantare Boșneag, care aparține exploatării miniere de cupru și zinc a companiei falimentare Moldomin SA din județul Caraș-Severin.

Redactor: Oana Jărloianu