Salon de iarnă la Muzeul de Artă, sub semnul experimentului

Formă, culoare, pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, toate acestea le puteți admira în cadrul Salonului de Iarnă, găzduit de Muzeul de Artă din Constanța. Expoziția reuneste 25 de artişti aparţinând mai multor generații, numitorul comun din cadrul acestui salon fiind dragostea pentru culori, umbre şi forme.

Cei pasionați de frumos vor putea admira creațiile realizate de membrii filialei Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în cadrul Salonului de Iarnă la Muzeul de Artă.  Deschisă în cele patru săli de la parterul instituției de cultură, expoziția reunește lucrări de pictură, grafică și obiecte, realizate de creatorii reuniți în cadrul Filialei Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Anul acesta, expoziția se caracterizează printr-un număr mare de participanţi tineri şi prin înclinaţia spre experiment. Predominante sunt lucrările bidimensionale, pictură, grafică şi instalaţie.

Salonul de iarnă este deschis publicului și poate fi vizitat de toți cei interesați până la sfărșitul acestei luni. De la 1 martie, conducerea Muzeului de Artă pregătește o altă surpriză  iubitorilor de artă.

Așadar, cei care vor să admire lucrările tânărului artist o pot face începând cu data de 1 martie.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea