Sally Ride a murit la 61 de ani

Sally Ride, prima femeie astronaut din Statele Unite care a ajuns în spaţiu, a murit la 61 de ani. Reprezentanții fundației pe care Sally a înființat-o spun că decesul a survenit ieri, din cauza unui cancer la pancreas.

Sally Ride, născută în 1951, în California, era licenţiată în fizică şi limba engleză, fiind absolventă a Universităţii Stanford. S-a angajat la NASA în 1978, după ce a răspuns unui anunţ apărut în ziarul facultăţii. A fost prima dată când NASA accepta candidaturi din partea civililor şi, totodată, din partea unor femei. Ride a fost selectată, alături de alţi 34 de amatori, din circa 8.000 de candidaţi. Ea a fost şi cea mai tânără astronaută americană care a ajuns în spaţiu, la vârsta de 32 de ani, în 1983. După două misiuni spaţiale şi 350 de ore petrecute în condiţii de gravitaţie zero, Sally Ride a părăsit NASA, în 1987, pentru a lucra la Stanford. Însă, a continuat să colaboreze cu NASA, astfel că, în 2009, a făcut parte din comisia care a analizat noua strategie spaţială americană. Astronauta “a spart tipare cu graţie şi profesionalism şi a schimbat la propriu programul spaţial american”, scrie şeful Agenţiei spaţiale americane, Charles Bolden, într-un comunicat. Și liderul de la Casa Albă, Barack Obama, pe care Ride l-a susţinut la alegerile din 2008, i-a adus un omagiu acestei “eroine naţionale”, pe care a descris-o ca pe un “model puternic” care “a inspirat generaţii de tinere” să meargă în spaţiu. “Viaţa lui Sally ne-a demonstrat că nu există limite în ceea ce putem face”, mai scrie în comunicatul emis în numele cuplului prezidenţial american. Rusoaica Valentina Terechkova a fost prima femeie din lume care a ajuns în spaţiu, efectuând un zbor orbital în perioada 16 – 19 iunie 1963, la bordul unei capsule Vostok 6.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.