Salariul minim brut din România depășește media Europei

Salariul minim brut din România depășește media regiunii Europei Centrale și de Est. Un detaliu important face însă ca acest indicator să aibă doar o valoare statistică. Cu toate acestea, salariatul român primește mai puțin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, din cauza taxelor mai ridicate.  Potrivit  unui studiu efectuat de organizația nonprofit Social Progress Imperative privind Indicele de Progres Social, care măsoară calitatea vieții și bunăstarea cetățenilor, România se află pe locul 44 din 146 de ţări, în urma tuturor celorlalte state membre UE.

O analiză a companiei de consultanță Deloitte scoate la iveală un detaliu surprinzător pentru mulți dintre noi. Salariul minim brut din România depăşeşte media regiunii Europei Centrale şi de Est.

În acelaşi timp, are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%.  Acest procent de menține şi în cazul unui salariu brut de 1.000 de euro, pentru care media regiunii este de 27%.

„Ca urmare a transferului contribuţiilor de asigurări sociale în sarcina angajatului şi a majorărilor salariului minim brut, inclusiv cea anunţată pentru 1 decembrie 2018, România a ajuns să depăşească media salariului minim brut din regiune, de 421 de euro, surclasând cinci state. În schimb, celelalte 10 ţări au rate de taxare efective mai reduse, media fiind de 21%, faţă de 41,5% în România”, a declerat  Raluca Bontaş, Partener Servicii dedicate angajatorilor globali, Deloitte România.

Analiza, realizată pe baza calculelor furnizate de firmele membre din reţeaua Deloitte, include România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia. În cazul țării noastre, a fost luată în calcul valoarea salariului minim brut în valoare de 2.080 de lei, care ar urma să intre în vigoare în decembrie 2018.

„Salariatul român primeşte procentual mai puţin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, impozitul şi contribuţiile la bugetele publice fiind mai ridicate. Ar fi, aşadar, de aşteptat ca fiscalitatea înaltă să se reflecte şi într-o calitate a vieţii mai crescută, de vreme ce salariatul investeşte mai mult în serviciile publice de educaţie, sănătate, infrastructură etc. Însă, mergând la clasamentele mondiale în acest sens, ele arată contrariul, cheltuielile publice având o eficienţă redusă ”, a mai precizat Raluca Bontaş

Potrivit studiului, rata efectivă de taxare a unui salariu brut de 1.000 de euro este cea mai ridicată în România, de 42% urmată de Ungaria cu 34%, Bulgaria 22% și cea mai redusă în Estonia de 13%. Totodată, în țara noastră  se înregistreaza și cel mai mic nivel de contribuții datorate de angajator de 2,25%, media fiind de aproximativ 23%.

„Când discutăm despre salarii, ne raportăm, de regulă, la valoarea lor brută. Astfel, România nu arată rău deloc, cu o creştere a salariului mediu brut de aproximativ 41% în ultimii doi ani. Din păcate însă, dacă luăm în calcul ratele efective de taxare, salariul minim net din România coboară spre finalul aceluiaşi clasament. Asta înseamnă că, la sfârşitul lunii, angajatul român ia cei mai puţini bani în mână, spre deosebire de colegii lui din ţările din regiune. La fel de adevărat este şi că, la nivelul angajatorului, costurile sunt de departe cele mai reduse în România, a explicat Monica Țariuc, Senior Manager Consultanţă Fiscală, Deloitte România.

Prin urmare, rezultatele studiului efectuat plasează România pe locul 44 din 146 de ţări, în urma tuturor celorlalte state membre UE.

Redactor: Oana Jărloianu