Săgeata Năvodari a mai contabilizat un eșec, în cantonamentul din Antalya

esec in antalyaLa Lara în Antalya, Săgeata Năvodari a susținut cel de al patrulea meci amical din acest cantonament. Dobrogenii au primit replica echipei FK Mladenovac, locul 11 în liga secundă din Serbia. Sârbii s-au impus cu scorul de 3-0 . Antrenorul Constantin Gache a trimis în teren în prima repriză o formulă apropiată de cea pe care se va baza în sezonull viitor, iar după pauză a operat mai multe modificări. Sâmbătă, năvodărenii vor avea un nou meci de verificare, după care este programată revenirea în țară, cu autocarul. De săptămâna viitoare antrenamentele se vor derula la Năvodari, tehnicianul Săgeții dorind ca echipa sa să susțină și 2-3 jocuri amicale. În primul meci oficial din acest an, Săgeata Năvodari va juca, pe teren propriu, cu Dinamo II, sâmbătă 9 martie.

Redactor: Nicu Dolea