S-a inaugurat Moga-mobilul

Alături de asistenţi sociali, medici şi reprezentanţi ai Casei de Pensii, senatorul Nicolae Moga împreună cu primarul oraşului Ovidiu s-au deplasat în satele Poiana şi Culmea. Ei au inaugurat cabinetul medical pe roţi, denumit sugestiv Moga-Mobil. Iniţiatorul proiectului, senatorul Nicolae Moga vede acţiunea ca pe o activitate normală, care îi va ajuta pe sătenii care au acces mai dificil către centrele medicale.

Persoanele cu probleme de sănătate grave întâmpină greutăţi în deplasarea către centrele spitaliceşti din municipiu. Primii bolnavi care au beneficiat de analize gratuite au fost foarte încântaţi de acţiune.

Unui alt bătrân din satul Poiana, care suferea şi de Parkinson şi nu se putea deplasa i-au fost făcute analize şi i-au fost întocmite pe loc acte care să ateste gradul de handicap de care suferă.

Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra a fost prezent pe toată durata acţiunii.

Sate precum Poiana sau Culmea sunt situate la câţiva kilometri de zonele de care aparţin. Sătenii se găsesc de cele mai multe ori dependenţi de sprijinul autorităţilor locale.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Alex Ionescu