S-a deschis o nouă clinică medicală

Clinica amplasată în centrul orașului Constanța include 26 de cabinete, unde pacienții își pot realiza investigații complete pentru o varietate de specialități medicale, un centru de pediatrie, laborator de analize propriu, precum și farmacie. 22 de medici constănțeni și 10 specialiști din Capitală activează în cadrul unității sanitare.

Aparatul RMN adus la Constanța este al doilea din țară care prezintă rezultate de cea mai înaltă acuratețe, în cel mai scurt timp.

Serviciile clinicii se adresează și copiilor. La centrul de pediatrie asigură permanența atît medici constănțeni cît și specialiști care vor veni din Capitală.

Centrul dermatologic de la Constanța permite atît servicii de diagnosticare cît și de tratament pentru diverse afecțiuni.

Dacă prețurile pentru intervențiile de natură estetică ajung și la cîteva mii de euro, cele pentru serviciile medicale în regim privat nu depășesc cîteva sute. Clinica de la Constanța a fost realizată cu o investiție de două milioane de euro.

Reporter: A