S-a dat startul Târgului de Turism “Vacanța”

Astăzi, a avut loc deschiderea oficială a cea de-a 10 ediție a Târgului de Turism „Vacanța”. Constănțenii care nu și-au ales încă destinația de vacanță pentru anul acesta, o pot face în acest sfârșit de săptămână. Ofertele sunt variate și pentru toate buzunarele. Târgul reunește peste 25 de expozanți, printre care și doi din țara vecină, Bulgaria.

Orice călătorie poate fi transformată într-o amintire dragă. La Târgul de turism Vacanţa, constănțenii găsesc toate igredientele pentru a-și pune la punct un concediu de vis. Peste 25 de agenții de turism, unități de cazare, asociații de promovare și companii de transport au pregătit cele mai bune oferte.

Fie că aleg destinaţii exotice sau metropole vibrante, circuite sau city-break-uri, sejururi de tip charter în destinaţii îndepărtate sau aventuri în zone montane, cei interesaţi găsesc pachete turistice tentante, accesibile tuturor.

În cadrul ediției de anul acesta, constănțenii vor avea pate de oferte speciale doar în perioada târgului, oferte de tip Early Booking pentru vacanța de Paște.

De asemenea, în ultima zi a târgului va avea loc tombola evenimentului la care vor putea participa toți vizitatorii târgului de turism. Printre premiile oferite se numără, bilete de avion și cazare la diferite pensiuni din țară și din Bulgaria. Târgul de Turism Vacanța este organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație si Agricultură Constanța și Asociația Natională a Agenților de Turism din România. Iubitorii de călătorii, pot achiziţiona pachete turistice, de la Târgul de turism Vacanţa,  de vineri și până duminică 12 martie. Programul de vizitare și consultare a ofertelor este între 10 și 22 , în fiecare zi.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea