S-au împlinit 3 ani de la catastrofa aviatică de la Tuzla

5 iulie 2010, o zi neagră în istorie. Esta data la care 12 militari români au lăsat în urmă părinți, soți și copii fără să mai apuce să-și ia rămas bun de la ei. În timpul unui antrenament, avionul în care se aflau 14 persoane s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare, iar la impactul cu solul a luat foc. Chiar dacă au trecut 3 ani de la tragicul eveniment, timpul pare că nu a reuşit să vindece rănile celor apropiați.

Reprezentanți ai instituțiilor și rudele militarilor au depus coroane de flori la Ansamblul comemorativ ridicat pe Aerodromul de la Tuzla.

La comemorare a fost prezent și Ministrul Apărării, Mircea Dușa, care a discutat cu fiecare în parte, dar nu a reuşit să le ofere şi răspunsurile mult aşteptate.

Pentru părinţii militarilor decedaţi, nimic nu poate aduce alinare. Însă vor ca memoria copiilor să rămână vie.

Rudele militarilor nu cred că accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnici la aparatul de zbor și speră ca justiția să facă dreptate.

Odată cu încheierea ceremoniei, rudele au aprins o lumânare în locul în care s-a prăbușit avionul.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Alex Ionescu