S-a ieftinit carnea de miel

Având în vedere că au mai rămas doar 2 zile până la Paşte, în pieţele din Cernavoda au apărut primi miei. Ciobanii veniţi din satele din apropierea Cernavodei spun că mieii sunt crescuţi cu furaje bio şi garantează pentru carnea fragedă. Deşi kilogramul de miel se vinde cu 12 lei în viu şi 20 de lei tăiat, vânzările nu au mers chiar atât de bine pe cât se aşteptau comercianţii. Pentru a nu rămâne cu marfa nevandută oamenii sunt dispuşi să mai lase din preţ.

Clienţii sunt multumiţi de preţurile la care se vând mieii şi spun că sunt chiar mai accesibile decât anul trecut. Si pentru a fi siguri că găsesc cea mai buna marfa, cernavodenii au fost prezenţi în piaţa Faleză încă de la primele ore ale dimineţii.

Pentru cei care doresc ca mielul cumpărat să fie tăiat pe loc, există în piaţa Faleză din Cernavodă şi un punct de sacrificare a animalelor. Comercianţii de miei vor fi prezenţi în piaţa din Cernavodă până sâmbătă inclusiv şi este posibil ca şi preţul să mai scadă odată cu apropierea de sărbătoarea Pastelui.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca