S-a dat startul noului an universitar

Premieră, la Constanța! Pentru prima dată toate universitățile din Constanța, atât cele de stat cât și cele private, au participat la deschiderea noului an universitar. Sute de studenți, profesori, dar și autorități locale au participat la festivitatea de deschidere organizată la Sala Sporturilor din oraș.

Sute de studenți au participat, luni, la deschiderea noului an universitar. Pentru boboci va rămâneo zi memorabilă, ce deschide o nouă etapă a vieţii. Pentru restul, noul an înseamnă reîntâlnirea cu profesorii şi colegii, dar şi perspectiva unor luni de studiu ce le vor îmbogăţi cunoştinţele.

Anul acesta, în premieră,  Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă, Universitatea „Andrei Șaguna”, Universitatea Tomis Constanța și Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, au avut o ceremonie comună de deschidere.

Festivitatea a cuprins și un ceremonial religios la care, IPS Teodosie nu a putut fi prezent.

De la manifestare a lipsit și Primarul orașului, Decebal Făgădău, dar le-a transmis studenților, prin intermediul viceprimarului, mult succes în noul an.Ceremonia a fost organizată de către Primăria  Municipiului Constanța în parteneriat cu universitățile din oraș.  În majoritatea instituţiilor de învăţământ superior, anul universitar 2018-2019 are 32 de săptămâni de cursuri, şase săptămâni de sesiuni şi patru săptămâni de vacanţă.

Redactor: Oana Jărloianu