Ruşii merg astăzi la urne pentru alegerile prezidenţiale

Circa 109 milioane de alegători sunt chemaţi la urne începând cu ora locală 08.00 în întreaga Rusie , cea mai mare ţară din lume, care se întinde pe nouă fusuri orare. Având în vedere decalajul orar, scrutinul s-a deschis sâmbătă la 22.00 ora României în Extremul Orient rus. La Moscova birourile de vot și-au început activitatea la 06.00 ora României, iar alegerile se vor încheia la Kaliningrad, la 19.00 ora României, în extremul vestic al ţării. Unul dintre cei care a votat printre primii în Siberia de est a fost miliardarul Mihail Prohorov. Ceilalţi patru candidaţi, între care şi Putin, urmează să pună ștampila pe buletinul de vot în cursul zilei la Moscova, la fel ca şi preşedintele Dmitri Medvedev. Deși fostul agent KGB, Vladimir Putin a pierdut net din popularitate, rămâne creditat cu aproximativ 60 la sută din voturi, potrivit ultimelor sondaje. El ar putea câştiga alegerile încă din primul tur, la fel ca şi la precedentele mandate prezidenţiale din 2000 şi 2004. Putin a lăsat preşedinţia subordonatului său Dmitri Medvedev în 2008 deoarece Constituţia îi interzicea un al treilea mandat consecutiv. La conducerea Guvernului, el a rămas totuşi cel mai influent om politic din ţară, iar Medvedev a renunţat să se prezinte la aceste alegeri, retrăgându-se în favoarea mentorului său. Ceilalţi patru candidați la președinția Rusiei sunt comunistul Ghennadi Ziuganov, plasat al doilea în sondaje, cu 15-20 la sută, populistul Vladimir Jirinovski, miliardarul Mihail Prohorov, nou-venit pe scena politică, şi candidatul de centrul Serghei Mironov. Toţi s-au străduit însă să nu îl atace frontal pe Putin, în timp ce niciun membru al opoziţiei radicale nu a primit autorizaţia de a candida la aceste alegeri. Campania electorală a fost marcată de folosirea masivă a resurselor statului în favoarea lui Putin, de presiuni şi intimidări, mai ales împotriva opoziţiei şi a presei independente, precum şi de practici de vot sub constrângere în provincie, a apreciat organizaţia neguvernamentală rusă Golos, într-un raport publicat joi. Această asociaţie, care se află în colimatorul autorităţilor după ce a denunţat fraude masive la alegerile legislative din decembrie, a anunţat că are peste 2.500 de corespondenţi în ţară. Mărturiile şi imaginile video cu presupuse fraude, plasate pe internet, au contribuit la intensificarea mişcării de contestare inedită cu care se confruntă regimul rus de aproape trei luni. Potrivit autorităţilor, 180.000 de astfel de camere au fost instalate în câteva săptămâni şi transmit în direct desfăşurarea scrutinului. Opoziţia, care consideră procesul electoral falsificat şi denunţă dinainte victoria lui Putin în primul tur, a făcut deja apel la mobilizare, luni, în centrul Moscovei, la o zi după alegeri. Și poliția a anunțat că 6.000 de agenți suplimentari se vor afla pe străzile Moscovei, după scrutin.

Redactor: Doina Sirbu