Rompetrol Georgia se alătură eforturilor de combatere a pandemiei de COVID-19

KMG International, prin subsidiara Rompetrol Georgia, a donat recent un total de 60.000 de litri Centrului de Coordonare a Situațiilor de Urgență și Asistență de Urgență din Georgia.

Cantitățile vor fi livrate către mai multe puncte importante și vor acoperi necesarul în toată țara, pentru o perioadă de două luni.

Până în prezent, KMG International a sprijinit atât sistemul medical românesc, cât și autoritățile din Bulgaria și Republica Moldova, prin donații de carburanți, folosiți pentru gestionarea crizei declanșate în fiecare țară afectată de pandemia de COVID-19.

Rompetrol este o prezență importantă în Georgia, cu aproape 15 ani de experiență pe piața locală. KMG International, prin Rompetrol Georgia, operează o rețea de 80 de stații de carburanți, în toată țara.

Redactor: Mihaela Țânțaru