Românii vor avea cărți de identitate electronice

Românii vor avea cărți de identitate electronice.  Nimeni nu va fi obligat să își facă un astfel de act de identitate, însă noile buletine vin la pachet cu multe facilități.

Senatul a votat, în ședința de miercuri, introducerea cărților de identitate electronice. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților. Astfel, conform noii legi, românii vor putea beneficia de cărți de identitate electronice, care vin la pachet cu anumite beneficii. Noile buletine vor putea ține locul cardurilor de sănătate actuale și vor putea fi folosite pentru serviciile electronice.

Este esențial faptul că nimeni nu va fi obligat să aibă un astfel de buletin, informează avocatnet.ro.  În cazul în care o persoană refuză eliberarea unei cărți de identitate electronice, din motive religioase sau de conștiință, aceasta poate opta pentru cartea de identitate simplă.

Prin proiectul de lege, copiii cu vârsta sub 14 ani vor putea beneficia de eliberarea unei cărți de identitate simple sau electronice, la solicitarea unuia dintre părinți. Pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, cărțile de identitate vor avea valabilitate 2 ani. Pentru adolescenții cu vârsta cuprinsă intre 14 și 18 ani, actul va avea valabilitate de 4 ani, iar buletinele persoanelor majore  vor fi valabile timp de 10 ani.

Inițiatorii proiectului de lege susțin că noile buletine au rolul de a simplifica interacțiunea cetățenilor cu autoritățile publice, prin creșterea calității și  accesibilității serviciilor publice. Astfel, titularul unui document electronic se va putea autentifica online, pentru a beneficia de diverse servicii electronice: bancare, fiscale, sociale și educaționale.

Redactor: Isabela Boantă