Românii, cei mai “munciți din U.E”

Cine spune că românii nu sunt harnici cu siguranță se înșeală. Potrivit ultimului studiu efectuat de Asociația Eurofound, românii lucrează cel mai mult de pe teritoriul Uniunii Europene. Alături de Grecia, suntem singura țară în care timpul petrecut la muncă depășește 2 000 de ore. De asemenea, România, Ungaria, Polonia şi Estonia au înregistrat anul trecut cel mai lung program de lucru agreat în Uniune. Orele suplimentare aduc și bani în plus, atunci când sunt pontate, dar și stresul emoțional.

Un francez lucrează în medie cu 500 de ore mai puțin decât un român, adică aproximativ 1600 de ore pe an. Locuitorii din zonele est-europene sunt cei care petrec cel mai mult timp la muncă, în principal din cauza situației economice. Cei mai mulți nu își pot permite să părăsescă locul de muncă deși se declară adesea nemulțumiți de condiții. Istoricul ne arată că se poate și mai rău. În 2003, românii au atins maximul orelor petrecute la muncă, adică 2 171 de ore.

Redactor: Bogdan Bolojan