România susține al doilea meci la Euro 2016

Este o zi mult așteptată de iubitorii fotbalului. România va juca azi, de la ora 19:00, cel de-al doilea meci din Grupa A la Campionatul European de fotbal din Franţa. Selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu va juca pe Parc des Princes, din Paris, contra Elveţiei.

Învinsă în meciul de debut la Euro 2016, 1-2 cu Franța, naționala de fotbal a României speră să își treacă în cont și primele puncte la la marea sărbătoare a fotbalului european, tricolorii antrenați de Anghel Iordănescu urmând să întâlnească, în această seară, de la ora 19.00, echipa Elveției. Adversara noastră se prezintă la meci din postura de învingătoare în prima etapă din faza grupelor, elevii lui Vladimir Petkovic învingând Albania, cu 1-0. După jocul bun contra Franţei, naţionala ţării noastre are nevoie de o victorie, iar cuvântul de ordine în tabăra naostră este victoria, chiar dacă, sunt conștienți băieții noștri, Elveția se anunță a fi o adversară redutabilă.

În privința formulei de start, este de așteptat ca Anghel Iordănescu să facă unele modificări, însă va păstra nucleul echipei care a impresionat plăcut în debutul EURO 2016, la meciul cu Franţa.

Formula de start propusă de Tata Puiu ar putea fi următoarea: Tătăruşanu – în poartă, Săpunaru, Chiricheş, Dragoș Grigore și Raţ – fundași, Pintilii, Hoban – la închidere, Torje, Nicușor Stanciu și Bogdan Stancu, în spatele vârfului împins Claudiu Keşeru.

Ca și la meciul cu Franța, este de așteptat ca naționala să fie încurajată din tribunele stadionului Pard des Princes de peste 15.000 de suporteri, iar cei care nu-și vor găsi loc în tribune se vor afla, cu siguranță, în apropiere de Turnul Eiffel, acolo unde organizatorii au amenajat o zonă specială pentru suporterii celor două echipe. În ceea ce îi privește pe constănțeni, aceștia sunt așteptați în Piața Ovidiu, acolo unde meciurile de la Euro 2016 pot fi urmărite, gratuit, pe un ecran de mari dimensiuni.

Redactor: Paul Alexe