România, lider european

În acest an, România a fost declarată lider european la producția de porumb și floarea soarelui. Țara noastră surclasează Franța în topul marilor puteri cerealiere ale Europei. Concluzia deținerii poziției fruntașe a României este stabilită de către Asociația Generală a Producătorilor de Porumb și a fost făcută cunoscută de presa franceză.

De la începutul anului 2017 a fost încasată de România o sumă de 6,3 miliarde de euro, din care 3 miliarde de euro în anul 2018. Statisticile Eurostat ne-au dat o veste bună. România este pe primul loc în cadrul Uniunii Europene, în acest an, la producţia de porumb şi floarea-soarelui, pe locul patru la grâu şi pe locul trei la producţia de cereale.

“Sunt lucruri care ne bucură şi încurajăm Ministerul Agriculturii să meargă în continuare pe aceeaşi direcţie.  Aş vrea să îl felicit pe domnul ministru al Agriculturii şi echipa sa de la minister pentru faptul că rata de absorbţie a fondurilor europene pentru subvenţionarea agriculturii din Fondul European de Garantare Agricolă este de 99%”, Comisia Europeană a transferat României 306 milioane de euro, sumă restituită pentru cofinanţarea asigurată iniţial de statul român a proiectelor incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Banii au intrat deja în conturi. După cum ştiţi, pentru sprijinirea domeniului agriculturii şi pentru efectuarea la timp a investiţiilor, am decis să alocăm în avans fondurile necesare de la bugetul de stat, urmând ca, ulterior, banii să fie returnaţi de către Comisia Europeană, a spus primul ministru Viorica Dăncilă, în cadrul şedinţei de Guvern.

Descoperit în Lumea Nouă și adus în Europa de Cristofor Columb, porumbul este mândria României pe piața cerealieră a ”Bătrânului Continent”. Cunoscută sub denumirea de păpușoi în Moldova și cucuruz în Transilvania, vestita plantă îi oferă României coroana de cel mai mare producător de porumb din Europa. Titlul mult râvnit și de alte state de pe continent a stârnit invidia presei din Hexagon, jurnaliștii de la cotidianul ”Le Monde” au afirmat:

”Agricultorii francezi nu au reuşit să evite puterea românească. Ţara lui Dracula vampirizează piaţa europeană a porumbului sau, cel puţin, o domină…Nu este chiar o surpriză. Gurmanzii ştiu că, dacă polent este apanajul regiunii munţilor Apenini, acest fel de mâncare gustoasă poartă numele de mămăligă în Carpaţi. Dar investitorii din România nu se gândesc doar la apetitul compatrioţilor lor. Profitul mare din cerealele galbene este rezultat din export.”

Comentariul publicației franceze este rezultatul estimărilor elaborate de Asociația Generală a Producătorilor de Porumb. Cifrele anunțate de această instituție arată că țara noastră a recoltat în acest an  între 14,5 și 15 milioane de tone de porumb în timp ce Franța doar 11,8 milioane. Producția de porumb a statului francez din anul curent nu a mai atins cota istorică din 2017, din cauza condițiilor climatice nefaste. Inundațiile din primăvară, care au întârziat însămânțarea, au fost urmate de canicula din timpul verii. Aceasta a provocat seceta care a afectat culturile.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România a declarat în toamna lui 2018 că țara noastră a înregistrat în acest an producții record la grâu, porumb și floarea-soarelui. Acest fapt vine să sublinieze încă odată anunțul făcut de presa franceză.

Redactor: Mihaela Țânțaru