România deține Președinția Consiliului U.E.

România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene! Marți, 1 ianuarie 2019, România a preluat, de la Austria, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va asigura până pe 30 iunie 2019.

În data de 10 ianuarie 2019, va avea loc la București ceremonia oficială de preluare a Președinției Consiliului UE de către România. La eveniment sunt așteptați președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker și comisarii europeni.

România este “din punct de vedere tehnic foarte bine pregătită” pentru misiunea de şase luni, a declarat Juncker pentru ziarul german Welt am Sonntag.

“Dar cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”, a adăugat el. “Acţiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva”, a afirmat Juncker, precizând că unii au îndoieli că situaţia se prezintă astfel în cazul României. Juncker a spus că disputa politică internă a României înseamnă că ţara ar putea să nu pară o entitate unită pe scena europeană.

“Un front unit este necesar acasă pentru a promova unitatea Europei în timpul preşedinţiei Consiliului”, a afirmat preşedintele Comisiei Europene.

Consiliul Uniunii Europene este parte a legislativului blocului comunitar, alături de Parlamentul European. Dacă am face o paralelă cu România, Consiliul UE ar putea fi comparat cu Senatul, iar Parlamentul European cu Camera Deputaților. Simplist, Comisia Europeană ar putea fi comparată cu Guvernul.

Consiliul UE este format din miniștrii celor 28 de state membre UE și se reunește în 10 formate: Agricultură și pescuit, Competitivitate, Afaceri economice și financiare, Mediu, Ocuparea forței de muncă, politică socială, sănătate și consumatori, Educație, tineret, cultură și sport, Afaceri externe, Afaceri generale, Justiție și afaceri interne, Transporturi, telecomunicații și energie.

Reuniunile sunt prezidate de ministrul statului care deține președinția Consiliului UE. De exemplu, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne, reuniunile vor fi prezidate fie de ministrul de Interne, Carmen Dan, fie de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Președinția Consiliului UE are 3 misiuni principale: planificarea şi conducerea  reuniunilor din cadrul diferitelor formațiuni ale Consiliului, cu excepția Consiliului Afaceri Externe şi ale grupurilor sale de lucru, reprezentarea Consiliului UE în relaţiile cu celelalte instituţii ale Uniunii, în special cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European și asumarea reprezentării Uniunii Europene în dialog cu partenerii externi, prin înlocuirea temporară a Înaltului Reprezentant, în situațiile în care acesta nu poate participa.

Pentru țara care deține Președinția Consiliului UE este important să contureze o viziune politică proprie asupra evoluţiei proiectului european şi a politicilor sale.