România “campioană” la poluare

România este printre puținele state membre UE care nu raportează Comisiei Europene datele colectate de aparatele de măsurat aerul. Prin urmare, a fost declanşat procesul împotriva ţării noastre, după ani de avertismente. Acum, riscăm să plătim penalităţi de sute de mii de euro pe zi, pentru că responsabilii nu au luat măsuri să protejeze oamenii, de la simpla plantare de copaci, până la modernizarea transportului în comun. 

România a fost adusă în faţa justiţiei europene pentru că a permis, ani la rând, ca bucureştenii să respire aer prea poluat. Comisia Europeană a declanşat procesul împotriva ţării noastre, după ani și ani de avertismente. Acum, pentru că responsabilii nu au luat măsuri să protejeze oamenii, cu toate că, la începutul acestui an, consilierii municipali anunţau investiţii pentru un aer curat, Bucureştiul va fi amendat cu 100.000 de euro zilnic. Din păcate, autoritățile aruncă vina. Cei de la Ministerul Mediului spun că de reducerea poluării din Capitală ar trebui să se ocupe Primăria Generală, iar Primăria Generală dă vina pe fosta administraţie și arată cu degetul spre Ministerul Transporturilor pentru lipsa şoselelor de centură,  dar şi a unor noi magistrale de metrou.

„Soluţiile ar fi, în primul rând dezvoltarea transportului public, avem acum o nouă flotă de autobuze diesel, ar fi trebuit să fie electrice, ca în alte ţări. Construirea de piste de biciclete şi reintroducerea taxei de auto, foarte dăunătoare pentru mediu, fiindcă a permis intrarea în ţară a maşinilor vechi şi poluante.”, afirma Loredana Pană, manager de proiect

Aceeași situație se regăsește și la Timișoara unde, în primele patru luni din 2018, emisiile de gaze nocive au depăşit limitele maxime admise de 17 ori. Aici există 7 stații de măsurare a calității aerului, numai că țara noastră nu raportează rezultatele către Uniunea Europeană de frica amenzilor.

Prin urmare, România este printre puținele state membre UE care nu raportează Comisiei Europene datele colectate de aparatele de măsurat aerul. Tot ce înseamană autoturisme particulare, zone industriale, termocentrale sau uzine, sunt principalii factori care polueaza aerul, iar toate acestea afectează sănătatea populației.

Redactor: Oana Jărloianu