România arde în aceste zile

Numai în Constanța, în ultimele 24 de ore au fost făcute 440 de apeluri de urgență la ambulanță.

Apeluri către 112 au fost făcute și în capitală.

Specialiștii spun că în această perioadă, în sud-estul țării, disconfortul termic va fi extrem de ridicat. În municipiul  Constanța, în colaborare cu SC RAJA SA, au fost instalate în cursul zilei de marţi 10 corturi de prim ajutor, pe lângă cele şapte puncte fixe, amplasate în special în zonele frecventate de persoanele în vârstă, precum cluburile pensionarilor.

În punctele de prim ajutor, constănţenii pot găsi apă rece şi ajutor din partea voluntarilor Spitalului Judeţean Constanţa. Pentru a trece cu bine de aceste zile toride, trebuie să respectaţi recomandările medicilor: să evitaţi expunerea la soare în intervalul 11-17, să vă îmbrăcaţi în haine deschise la culoare şi să consumaţi lichide.

Reporter: Corina Hrom ; Imagine: Alex Brinzaru