Robotica de înaltă clasă, în România

România și-a desemnat reprezentanții la finala mondială de la Detroit a celui mai mare concurs de robotică din lume. Creată în Statele Unite ale Americii, Competiția First Tech Challenge este un tărâm al făgăduinței pentru parcursul participanților în profesia de inventator.

Elevii de liceu din țară, pasionați de robotică, au avut șansa să-și demonstreze abilitățile de inventatori, la Competiția First Tech Challenge România. Ajunsă la cea de-a doua ediție, cel mai mare concurs de robotică din țară a reunit, la București, peste 1.200 de participanți din 90 de licee. Evenimentul desfășurat în zilele de 24 și 25 martie a prezentat, în ringul competițional, duelul creațiilor inteligenței deținute de mlădițele școlilor românești, lăstari ce așază la rădăcina prezentului mugurele inventivității lor, sintetizat în roboții proiectați de ei.

Invenția câștigătoare a acestei ediții a fost robotul XEO, conceput de elevii de la Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. Realizarea lor are formă dreptunghiulară și se deplasează prin intermediul unor roți, brațele aplicate fiind utilizate pentru translația obiectelor de mici dimensiuni. Managerul acestui robot, care îndeplinește funcția unei adevărate judecăți umane, este un telefon mobil, putând fi dirijat de la distanță cu ajutorul unei rețele Wi-Fi. Echipa câștigătoare este alcătuită din elevi ai claselor a IX-a, a X-a și a XI-a, discipolii și mentorii lor meritând ovațiile victoriei și prezentarea numelelor lor. Îi vom menționa, mai întâi, pe dascălii lor: Carmen Palcu, Laura Mureșa și Sebastian Onac, apluzele continuând pentru cei 16 novici: Alex Drăguș, Mihai Mermezan, Darius Corpodean, David Bogan, Răzvan Cioancă, Denisa Florea, Alexandra Jurca, Robert Șofrac, Claudiu Neamțu, Cristian Pop, Ionuț Hada, Alexandru Ghișa, Alex Leterna, Roxana Popeiu, Maria Antoanella Serafino, Mădălina Rusan.

După luni de muncă, îngemănarea eforturilor elevilor, coordonate de profesori de liceu și de studenți de la Universitatea Politehnica, asigură primelor patru echipe clasate la acest concurs participarea la finala mondială a Competiției First Tech Challenge, cel  mai mare campionat de robotică din lume, desfășurat la Detroit, în Statele Unite ale Americii.

Redactor: Mihaela Țânțaru