Revoluție de catifea în PNL

Vestea era așteptată încă din primele ore ale dimineții, dar ea a fost confirmată abia la conferința de presă organizată la ora 13.00.

„Am condus cinci ani PNL. Am decis ca, dacă nu vom atinge pragul de 20% la alegerile euro-parlamentare, să demisionez, ceea ce am şi făcut. Îmi închei şi interimatul. (…) Sunt convins că sunt cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea la Preşedinţia României, în lupta prin care să împiedicăm PSD să pună mâna pe putere, dar am hotărât totuşi să nu candidez. E nevoie de un candidat care să fie acceptat mai uşor de tot ceea ce înseamnă dreapta politică a României. Această decizie a mea nu e un pas înapoi, ci unul înainte pentru destinul PNL şi pentru unificarea dreptei”, a declarat Crin Antonescu.

Dacă pentru simplii membri, decizia lui Antonescu a fost surprinzătoare, pentru membrii Delegației Permanente a PNL și pentru contestatarii lui a fost ceva firesc. Unii dintre ei chiar au lansat această informație, în mediul online, cu două ore înainte ca Antonescu să își anunțe retragerea în conferința de presă. Aceste sursele liberale au afirmat că în PNL a avut loc o revoluție de catifea condusă de primarul Sibiului, Klaus Iohannis, care va deveni președinte al liberalilor și unic candidat al dreptei pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 16 noiembrie.

Redactor: George Marinescu