Retroparada primăverii

Vremea frumoasă de astăzi a scos pe străzile de la malul mării, elegantele și lustruitele mașini de epocă. Expoziția organizată la Constanța, a reunit o colecție inedită de automobile mai vechi de 30 de ani, atent conservate și restaurate de pasionați de mașini.

Week-end cu parfum de epocă, la Constanța. Peste 20 de bijuterii pe 4 roţi au putut fi admirate la ediția de anul acesta a Retroparadei, de data aceasta, versiunea de primăvară.

Elegante sau chiar nervoase, dar  deloc deranjate să-și arate vârsta, “doamne cochete” au defilat astăzi pe străzile din Constanța.

Ca pentru fiecare apariție, proprietarii mașinilor le-au “gătit “ de paradă. Fiecare piesă este unică și își are povestea sa. Unele dintre aceste nestemate au câștigat și premii la concursuri de mașini istorice de-a lungul vremii.

După ce au defilat pe bulevardele din Constanța, „ bătrânele doamne„ au poposit pe Faleza Cazinoului, unde iubitorii de automobile le-au putut fotografia. Evenimentul de la malul mării, devenit deja o tradiție, a fost organizat de Asociația Retromobil Club România.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea