Restricții ca în starea de urgență, în Europa

Valul doi de Covid19 este cat pe ce sa blocheze din nou mai multe state, de pe intreg continentul.  Irlanda va fi prima ţară din cadrul Blocului Comunitar care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând de maine.

Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide iar barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului. Pentru moment doar școlile şi creşele vor rămâne deschise.

Premierul irlandez a admis că măsurile prezentate sunt fără îndoială cele mai dure din Europa, dar  susține aplicarea acestora. Spera macar la un Craciun relaxat, fara restrictii.

Strategia impunerii de noi restricții sanitare a fost adoptată și de Guvernul de la Roma. Pe fondul creșterii accelerate a numărului de infecții cu virusul SARS-CoV-2, prim-ministrul  Italiei, Giuseppe Conte, a semnat un nou decret în lupta cu noul coronavirus.

Barurile și resturantele vor rămâne deschise de la 5 dimineata pana la miezul noptii.

Țara Galilor va intra, începând de vineri, în carantină pentru două săptămâni. Până pe 9 noiembrie, toată lumea, cu excepția celor care nu pot lipsi sub nicio forma, de locul de munca, trebuie să stea acasă.

Premierul galez Mark Drakeford a declarat că trebuie impuse măsuri mai dure din cauza faptului că unitățile de terapie intensivă sunt deja pline.

Medicii din Spania propun autoritatilor sa apeleze si la datele oferite de Google Maps despre circulatia rutiera si sa ia urma virusului din apele uzate. Metoda aceasta se foloseste deja la Madrid si ajuta la depistarea focarelor pe strazi sau, pe cartiere.

In Madrid s-au facut pana acum aproape 6000 de analize si s-a descoperit o legatura clara intre apele uzate si focarele de Covid-19.

Redactor: Mihaela Țânțaru