Restaurantele ar putea fi redeschise

România se află în plină pandemie de coronavirus, iar numărul de noi infectări este din ce în ce mai mare, pe zi ce trece.

Totuși, autoritățile par să cedeze în fața reprezentanților industriei HORECA, cu privire la redeschiderea restaurantelor. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat că în următoarea perioadă vor fi stabilite noi reguli astfel încât restaurantele să fie deschise.

Declarațiile ministrului vin în contextul în care autoritățile au dat mai multe amenzi în ultimele zile agenților economici pentru nerespectarea regulilor de igienă sau distanțare socială. Deşi mulţi aşteptau de câteva săptămâni redeschiderea restaurantelor, acest lucru a fost amânat. În prezent, se poate merge doar la terase. Din 1 iunie acestea au fost deschise, cu condiţia respectării unor reguli stricte de către proprietari.

Redactor: Oana Jărloianu