Restaurant cu specific libanez, închis!

Restaurantul cu specific libanez din zona Far, Constanța a fost închis de către inspectorii comisariatului județean pentru protecția consumatorilor. În urma controlului cauza a fost mizeria și condițiile de depozitare. Mai mult, pătrunjelul era tocat și depozitat în curte.

Potrivit conducerii instituției de control, verdețurile, în mod special pătrunjelul, erau tăiate direct în curte, fără a exista o urmă minimă de igienă. De asemenea, sacii de cartofi zăceau în soare. Bucătăria a fost un alt loc unde comisarii au găsit deficiențe, pornind de la farfurii ciobite, la modul în care produsele alimentare erau depozitate, fiind un mediu insalubru. Printre problemele găsite de către comisari, se numără: lipsa unui cântar omologat și verificat, condiții de depozitare nerespectate la ketchup (15 kg – 22 grade în loc de 4-8 grade Celsius), la carnea preparată (4 kilograme), dar și legume, produse în proceduri nesigure (nu este masă caldă pentru preparate culinare, acestea se reîncălzesc în momentul onorării comenzii, vase de plastic nealimentare, ustensile și spații de depozitare neigienizate, recipiente borcane pentru depozitare sos – se refolosesc după spălare, două chiuvete, nu există chiuvetă cu acționare la picior), fără elemente de identificare la carnea tocată, carnea de porc, coaste pulpă, pui dezosat, cașcaval, castraveți murați, carne condimentată. Unitatea are activitatea oprită temporar până la remedierea deficiențelor.

Redactor: Cristina Niță