Replicile ”cutremurului” provocat de discursul lui Trump

New York-ul este, săptămâna aceasta, ”scena politică” a lumii, reunind șefi de stat și reprezentanți ai celor 193 de țări membre ale Organizației Națiunilor Unite. Întrunirea la nivel înalt a avut loc cu ocazia celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care și-a deschis lucrările cu discursul necruțător al liderului de la Casa Albă, Donald Trump. Reacțiile ”acide” ale membrilor Organizației Națiunilor Unite, ”sancționați” dur în alocuțiunea președintelui american, nu au întârziat să apară.

Înființată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, Organizația Națiunilor Unite are rolul de a garanta, printre altele, „pacea mondială” și „respectarea drepturilor omului”. Una din cele cinci structuri esențiale ale acestui for, este Adunarea Generală a Națiunilor Unite, care se întrunește în sesiuni anuale regulate, dar și în reuniuni speciale sau urgente. Sesiunea specială din această săptămână, cum este apreciată de mulți analiști politici ai lumii, nu se bucură de prezența Președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Totuși, spectaculoasa tribună a sediului central din New York a Națiunilor Unite, cea mai importantă organizație internațională de pe Glob, i-a avut, în premieră, ca ”oaspeți de seamă” pe președintele american, Donald Trump, pe liderul de la Palatul Elysee, Emmanuel Macron, și pe succesorul lui Ban Ki-moon în funcția de Secretar General al ONU, Antonio Guterres.

În discursul său extrem de aprig, șeful Casei Albe a condamnat regimul de la Phenian, numindu-l ”vicios” și ”depravat”, și pe liderul nord-coreean intitulându-l, din nou, drept ”omul-rachetă”. Donald Trump și-a exprimat dorința unei cooperări internaționale în vederea realizării unei blocade asupra Coreei de Nord, până când această țară va renunța la comportamentul ei ostil. “Dacă a crezut că ne va surprinde cu sunetul unui lătrat de câine, atunci în mod clar visează”, a fost replica Ministrului de Externe nord-coreean. Ieri, liderul de la Washington a semnat un nou ordin prin care înăsprește măsurile vizând regimul de la Phenian, pentru programul nuclear. La rândul său, Kim Jong-un a afirmat, într-o apariție televizată, că îl va face pe Trump ”să plătească scump” pentru discurs și că îl va îmblânzi pe acest american “nebun şi senil”.

În aceeași alocuțiune, Donald Trump a criticat dur și violențele din Venezuela, considerându-le drept ”total inacceptabile”, precizând, totodată, că ”Nu ne putem mulțumi să privim” și că Statele Unite sunt ”pregătite să ia noi măsuri” împotriva acestei țări. Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a replicat, la Caracas, că ”Nimeni nu amenință Venezuela și nimeni nu deține Venezuela”, spunând, de asemenea, că liderul de la Casa Albă, care este ”noul Hitler al politicii internaționale”, l-a amenințat cu moartea. Nicolas Maduro nu este prezent la reuniunea de la New York, Venezuela, unul din membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite, fiind reprezentată de ministrul său de externe, care a condamnat, la rândul lui, afirmațiile lui Trump.

Reproșurile virulente nu au ocolit nici Iranul, care a fost socotit de Trump drept un ”stat paria” și o ”dictatură coruptă”, motivul fiind modul de aplicare a acordului nuclear semnat de Teheran cu marile puteri, între care și Statele Unite. Iranul refuză să negocieze acordul nuclear din 2015, catalogând afirmațiile lui Trump drept un ”limbaj de cowboy și de gangster”.

Redactor: Mihaela Tânțaru