Repetiții pentru parada militară de 1 Decembrie

Constanța a răsunat astăzi sub șhenilele vehiculelor militare blindate și al ropotului pasului de defilare. Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu s-a desfășurat antrenamentul general pentru ceremonia militară organizată pentru Ziua Națională a României.

Pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța a avut loc o întreagă desfășurare de forțe militare, mijloace tehnice de luptă și intervenție din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne. Toate aceste pregătiri și repetiții au putut fi admirate de trecători.

Constănțenii au fost de-a dreptul încântați.

Peste 500 de militari cu aproximativ 60 de mijloace tehnice de luptă și intervenție din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne vor participa la ceremonia militară dedicată Zilei Naționale a României.

Primăria a anunțat că pe 1 Decembrie o mare parte din bulevardul Alexandru Lapusneanu va fi blocat circulației generale, pentru a face loc defilării tancurilor și a celorlalte vehicule militare.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: George Dima