Reparatii..în unele scoli

A mai rămas mai puțin de o lună până la începerea anului școlar, iar în unitățile de învățământ ar fi trebuit să se lucreze de zor. Din păcate, în multe dintre acestea nu s-a făcut mare lucru deoarece nu au existat bani. Directorii au așteptat sprijinul acordat de către autoritățile locale. În ședința de consiliu de pe data de 13 august sumele au fost,în sfârșit, repartizate.

Multe dintre școlile și grădinițele din Medgidia aveau nevoie de reparații. În special la acoperișuri deoarece sunt vechi și resimt trecerea anilor și a intemperiilor. De asemenea există unități de învățământ care au nevoie de reparații urgente la tâmplăria interioară, pardoseli sau gardurile de împrejmuire.

Prima distribuire a banilor către unitățile de învățământ ar urma să rezolve unele probleme cunoscute de multă vreme. Însă, pentru școlile și grădinițele care nu au beneficiat de alocări, administrația locală promite soluționarea cererilor cel târziu în luna octombrie.

Conform declarațiilor reprezentanților din administrația locală de la Medgidia suma totală alocată unităților școlare prin rectificarea bugetului local este aproximativ 600 000 lei. Până la începerea noului an școlar, banii trebuie folosiți de către angajații instituțiilor de învâțământ pentru ca elevii să pășească într-un cadru cât mai frumos și primitor. Însă rămâne de văzut dacă totul va decurge așa cum a fost plănuit…

Redactor: Mihaela Sinca