Renovare după 44 de ani la secția de chirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgențe Constanța

După mai bine de patru decenii de la darea în folosinţă, Secția de chirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgențe Constanța va intra, pentru prima dată, în renovări capitale. Reabilitarea va dura maxim trei luni, iar după finalizare vor exista două clinici de chirurgie.

Lucrările vor începe săptămâna viitoare.

În prezent, secţia arată jalnic.  Ușile sunt scorojite iar pe alocuri lipsesc bucăți întregi de faianță și tavan fals, iar în saloane au fost înghesuite mai multe paturi decât erau prevăzute iniţial.

După finalizarea lucrărilor SCJU Constanța va deține două clinici de chirurgie – una de 75 de paturi iar cealaltă de 25 de paturi.

Reporter: Corina Hrom ; Imagine: Victor Nita