Remus Cernea vrea modificarea Constituției

În total, Remus Cernea are şase propuneri de modificare a Legii fundamentale. Principala, din punctul său de vedere, este prelungirea dezbaterilor privind modificarea Constituției.

De asemenea, deputatul are în vedere schimbarea articolului care permite președintelui să convoace referendumuri.

O altă modificare vine la articolul 35 din Constituție conform căruia statul trebuie să garanteze și nu doar să recunoască dreptul cetățeanului la un mediu înconjurător sănătos. În ceea ce privește articolul 50, care face referire la persoanele cu dizabilități, deputatul propune ca termenul folosit acum în Constituție, respectiv handicap, să fie înlocuit cu termenul dizabilități. O altă propunere ce are ca scop modificarea unui articol are legătură cu biserica.

Politicianul mai are propuneri pentru modificarea Constituției în ceea ce privește jurământul parlamentarilor care se încheie cu formul religioasa “Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Cernea consideră că orice parlamentar ar trebui să jure cu mâna pe Cosntituție, iar formula religioasă să fie exclusă.  Nu în cele din urmă, Cernea doreşte ca judecătorii de la Curtea Constituțională să nu fie aleși politic, să nu fi avut activitate politică și să nu fie membri de partid.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: Alex Ionescu