Remus Cernea o susţine pe Alexandra Stan

Mesajul de solidaritate al deputatului Remus Cernea a apărut marţi dimineaţă, pe un site de socializare.

Mă solidarizez cu Alexandra Stan care zilele trecute a fost victima unei agresiuni fizice şi psihice. Astfel de acte de violenţă trebuie condamnate de către opinia publică şi sancţionate de către lege. România este o ţară cu un grad ridicat de violenţă domestică iar acest tip de comportament agresiv faţă de femei are şi o mentalitate patriarhală şi prejudecăţi vechi despre statutul minor al femeii în raport cu bărbatul, se arată în mesajul de susţinere.

De altfel, pe reţeaua de socializare, a apărut deja un grup de susţinere al cântăreţei. Remus Cernea este de părere că violenţa asupra femeilor s-ar diminua dacă ar fi introduce în şcoli cursuri de etică.

În ciuda scandalului extrem de mediatizat, Alexandra Stan pare să-l fi iertat pe Marcel Prodan pe care îl consideră impresarul şi iubitul său, motivând că gestul acestuia a fost negândit, făcut la nervi.

Redactor: Paula Moroi