Relansarea vaccinării ROR

La nivel național, numărul cazurilor de rujeolă a înregistrat o amploare vertiginoasă în ultima perioadă. Situația îngrijorează Ministerul Sănătății care a hotărât să reia campania de informare și vaccinare ROR.

“Avem în creştere numărul cazurilor de rujeolă. Am făcut anul trecut acea campanie. Se pare că, în timp ce noi făceam campania, a fost perfect dacă se duce ministrul, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF, facem toate judeţele. Cum am terminat campania, cum a început să crească iarăşi numărul de cazuri. Nu este simplu, de la 21 de cazuri pe săptămână ajungem la 102 din nou, semn că ne interesează din plin, dar pornim din nou campania(…), în judeţul Ialomiţa”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Campania de informare şi recuperare a vaccinării ROR va demara în data de 7 mai la Țăndărei. Aceasta va fi derulată în parteneriat cu UNICEF şi OMS.

“Pentru desfăşurarea campaniei, în perioada 7 – 10 mai, va funcţiona un centru provizoriu de informare şi vaccinare la sediul consiliului local din localitatea Ţăndărei. Sesiunile de informare vor fi susţinute de medici specialişti în promovarea sănătăţii, iar la activitatea de vaccinare, alături de medici de familie din localitate, vor participa suplimentar şi alţi medici şi asistente din zonă”, a informat Ministerul Sănătăţii.

Orașul Țăndărei nu a fost ales în mod întâmplător pentru relansarea acestei campanii. Comunitatea de aici a înregistrat cea mai scăzută rată de vaccinare. În primul trimestru al anului în curs, procentul a fost de doar 2,3 %. În anul 2018, dintre cei 720 de copii catagrafiaţi au fost vaccinaţi 126, ceea ce reprezintă o rată de 17,5%.

102 cazuri de rujeolă au fost confirmate în 12 județe și în Municipiul București în luna aprilie a acestui an. Județul cu cea mai mare incidență a bolii este Mehedinți, unde numărul pacienților diagnosticați cu rujeolă a ajuns la 40. În statistica sumbră publicată pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică și întocmită în baza informațiilor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, este inclus și județul Constanța cu un total de 6 astfel de cazuri. Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Harghita și Ialomiţa au înregistrat câte un pacient bolnav de rujeolă.
De la începutul epidemiei, copiii nevaccinați au fost cei mai afectați și au reprezentat cele mai multe cazuri.

Redactor: Mihaela Țânțaru