Referendumul din România a fost comentat pe larg de presa internțională

Mai multe publicații au titrat că rezultatul scrutinului pentru demiterea președintelui poate fi invalidat din cauza ratei participării la vot.

Agenţia France Presse informează că “Preşedintele român suspendat Traian Băsescu a afirmat duminică seară că a evitat destituirea, românii respingând, conform acestuia, «lovitura de stat» a majorităţii de centru-stânga împotriva sa prin neparticiparea la vot în număr suficient pentru validarea referendumului privind plecarea sa”, titrează France Press, ştirile transmise de agenţie fiind preluate de numeroase publicaţii francofone. “Premierul român Victor Ponta a apreciat seara trecută  că nimeni nu poate «ignora voinţa» a milioane de persoane care au votat în cadrul referendumului pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, a cărui validitate este încă incertă”, mai scrie agenţia France Presse, preluând declaraţiile premierului român. De asemenea, Agenția France Press mai scrie că “majoritatea de centru-stânga va respecta deciziile Curţii Constituţionale chemată să valideze sau nu referendumul pentru destituirea şefului de stat suspendat Traian Băsescu”. Și Bloomberg titrează: “Referendumul pentru suspendarea preşedintelui este invalid, arată exit-poll-urile. Preşedintele român Traian Băsescu a supravieţuit unei a doua tentative de destituire în cinci ani după ce un boicot al votanţilor a invalidat referendumul organizat de premierul Victor Ponta pentru eliminarea lui Băsescu”. La rândul său, agenţia de presă Reuters scrie că: “Preşedintele român şi-ar putea păstra poziţia pe baza participării reduse. Participarea redusă la referendumul de sâmbătă pentru destituirea preşedintelui român Traian Băsescu pare probabilă să împiedice eforturile adversarilor săi de a îl elimina din funcţie”. De asemenea, și postul de televiziune CNBC a preluat în pagina electronică rezultatele exit-poll-ului organizat de Operations Research şi transmis de postul Realitatea TV conform cărora 87 la sută dintre participanţii la referendum “au votat pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, însă participarea redusă ar putea invalida referendumul”. Nu în ultimul rând, BBC News scrie că: “Preşedintele român Traian Băsescu pare să fi supravieţuit unui referendum privind suspendarea sa. La închiderea secţiilor de vot cifrele arătau o participare mai mică de 50 la sută, cifră necesară pentru validarea rezultatelor”.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu